Satana ne vrea ai lui. El ne atacă, şi o face fără ruşine şi fără ezitări. Primii pe care îi racolează sunt copiii! Ei sunt învăţaţi că este periculos să îşi bată joc de diavolul şi este OK să se joace cu el.
Pe Satana nu îl deranjează amestecul cu Creştinismul. Dacă cineva alege să îl slujească este lăsat şi să pară creştin.
Dumnezeu nu ne va ucide azi dacă ne punem decoraţii prin casă de Halloween, dacă punem un bostan la uşă sau cumpărăm o mască pentru copii. Dar, dacă facem aşa, noi îi dăruim Satanei dreptul în viaţa noastră, a copiilor noştri, a familiei noastre! Încercăm să facem imposibilul – să slujim la doi stăpâni.
Nu putem sluji la doi stăpâni, nu putem avea şi sărbătorile Domnului şi ale dracilor, şi valorile Domnului şi valorile dracilor! Trebuie să alegem, cu orice preţ! Mă gândesc la părinţii care au copii la şcoli unde se organizează tot felul de sărbători de Halloween. Oare vom fi aşa de neînţelepţi să îi trimitem pe copii acolo, în mâna Satanei, acolo, unde se aduce închinare Celui Rău?
Efeseni 5:10 scrie: ,,cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului...şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai degrabă osândiţi-le!”
Atenţie, sărbătorile nu sunt o joacă, nu sunt inofensive! Dacă nu sunt sărbătorile Domnului, sunt ale dracilor (1 Cor 10:19)!
Dacă ai fost prins de val, sau nu ai ştiut, de acum ştii! Dedică-te cu totul lui Dumnezeu şi nu îţi va mai fi ruşine de crezul tău, de Dumnezeul tău, care te iubeşte şi te protejează!
Nu accepta amestecul periculos. Acceptă, dacă trebuie, suferinţa, ironia celor din jur. E mai uşoară decât preţul pierderii sufletului tău sau al copiilor tăi!
Dumnezeu să ne lumineze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu