Sistemul educational pentru rromii din Romania este destul de bine pus la punct. Insa o scoala privata, in cartierul bucurestean Ferentari, arata ca lucrurile pot functiona si in alt mod. *** Proiectul s-a nascut de la o intrebare adresata de un misionar american, la inceputul anului 1990, pastorului Bisericii Crestine Baptiste „Providenta”, Otniel Bunaciu. Marea lui curiozitate era de ce rromii nu vin la ei in biserica. Analfabetism, foame crunta si paduchi Ideea era ca cei aproximativ 30 de rromi care se adunasera in curtea bisericii sa faca citeva jocuri de grup, coordonati de citiva tineri voluntari. Obisnuit cu perioada comunista in care se spunea ca toata lumea merge la scoala, fratele Oti nu s-a asteptat sa intilneasca printre ei copii chiar si de 15 ani care sa nu fi petrecut nici macar o zi la scoala. „Nu eram constient. Foarte curind mi-am dat seama ca invatamintul era o problema, dar aveau si altele mai acute”, spune pastorul. Mai exact, copiii erau infometati si plini de paduchi. Atunci, fratele Oti a hotarit sa renunte la indiferenta si sa intervina in educatia copiilor rromi din Ferentari. A infiintat mai intii un centru de zi in demisolul bisericii unde, timp de trei, patru ore pe zi, ii antrenau in diferite activitati de grup: jocuri, ore de citire, programe de igiena pentru a combate paduchii si cariile dentare. Iar rromii veneau, mai ales ca li se ofereau in fiecare zi cite trei sandviciuri cu sunca, miere si brinza. „Ei se jucau pe strada. Era o activitate in plus, erau impreuna cu alti copii, iar cind li s-a dat si de mincare, era super”, spune pastorul. Enclava culturala a rromilor din Ferentari „Majoritatea rromilor din cartier, care oricum sint rezidenti, sint la marginea comunitatii de rromi si traiesc si la marginea comunitatii de romani”, opineaza pastorul Otniel Bunaciu. Pentru el era clar ca politica aceasta de excluziune nu a dat rezultate. „Si cu cit politica a fost mai dura, cu atit reactia de raspuns a fost mai violenta. Si nu s-a gasit un discurs care sa fie impartasit de toate partile. Spre exemplu, eu pentru ei sint „Baro gagio” (strainul cel mare), adica nu ma accepta in totalitate, iar ei ramin pentru cei mai multi niste tigani nenerociti sau imputiti”, spune pastorul. Desi nu si-a propus sa lucreze impreuna cu rromii, fie ei din Ferentari sau din alte orase ale tarii, fratele Oti cumva a inteles ca e nevoie de ajutorul lui pentru a schimba acest discurs. Avea aproape in fiecare zi, in sala micuta din demisolul bisericii, aproximativ 90 de copii rromi care doreau sa invete, dar care din cauza virstei sau a saraciei nu beneficiau de invatamintul de stat obligatoriu. Cumva, trebuia sa existe o cale pentru a oficializa initiativa sa de catre Stat, asa ca fratele Oti s-a hotarit sa bata la usa Ministerului Educatiei. „Atunci nu exista invatamint privat. Era doar invatamintul de stat care era obligatoriu, iar aici aveam 30 de oameni care nu erau educati. Vroiam noi sa ii invatam sa scrie si sa citeasca, dar totodata sa ne fie recunoscuta munca aceasta”, spune pastorul. A doua sansa Doua motive au stat la baza acestei decizii, cu care i-a convins si pe ceilalti membri ai Bisericii Crestine Baptiste „Providenta” ca trebuie sa se aproprie mai mult de vecinii lor rromi. „In primul rind, ca si crestini, credem ca avem datoria sa facem pentru altii ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi. In al doilea rind, noi am vazut-o ca pe o marturie crestina, dar una care se ofera, nu care se impune”, explica fratele Oti. Totusi discutiile pe tema „de ce rromii?”, in conditiile in ei biserica le asigurau de la programe de educatie sanitara pina la masa de prinz zilnica si primeau in schimb doar insulte, s-au intensificat, iar nevoia unei cladiri separate de biserica a devenit imperioasa. Asa a aparut, intr-o etapa finala, sediul cel nou, alb si cu doua etaje al Scolii Rut din strada Lacul Bucura. Odata cu acesta, in anul scolar 2001-2002, s-a deschis si o clasa de a V-a. In anul urmator a aparut si clasa a VI-a, apoi una de a VII-a si in final una de a VIII-a. Reusite si dezamagiri Chiar daca in anul scolar 2008-2009 toti elevii rromi absolventi ai clasei a VIII-a au intrat la liceu, Otniel Bunaciu nu e pe deplin multumit. A realizat prea putin din ceea ce si-a propus sa faca acum 20 de ani. Avea in plan sa deschida si o scoala de arte si meserii pentru rromii din Ferentari, dar a fost nevoit sa renunte. De-abia mai reuseste sa obtina bani pentru a sustine Scoala Rut. Inca de la infiintarea centrului de zi, nu au cerut familiilor rrome sa contribuie financiar, banii venind din sponsorizari si donatii, mai ales din partea a doua organizatii de voluntari din Anglia si America. Acestea primesc fotografii ale copiilor si rapoarte referitoare la evolutia lor scolara pe care le arata celor care doresc sa-i sprijine financiar. „Noi sintem o scoala privata, dar nu percepem taxe si nu cerem copiilor absolut niciun ban. Nu exista fondul clasei, fondul scolii”, declara Victoria Streza, directoarea Scolii Rut. De la creta, manuale, rechizite, masa de prinz servita in subsolul scolii, pina la uniforma pe care o poarta, totul este asigurat de scoala, prin Fundatia „Providenta”, unde Otniel Bunaciu este presedinte. De aici si tristetea pastorului. „Sintem o scoala privata din pacate, dar pentru copii saraci. Ma lupt pentru ea, dar eforturile sint enorme, iar rezultatele sint mici. Si de multe ori nu e din cauza mea”, marturiseste Bunaciu. E foarte neplacut atunci cind vede ca nu gaseste un sprijin moral mai mare din partea parintilor rromi. I s-a intimplat o data sa intrebe un elev rrom daca ii place la Scoala Rut, iar acesta i-a spus: „imi place, dar uneori parintii ma trimit sa fur sau sa cersesc”. Profetia care se autoimplineste „E ca o profetie care se autoimplineste”, spune fratele Oti. „E foarte interesant cum o comunitate intrupeaza asteptarile si temerile despre ea”, aduga el, dar e convins ca a trait o minune luptind ca rromii din Ferentari sa aiba o sansa pentru un viitor mai bun prin educatie. „Cind proiectul Rut a inceput avea un buget de 20 de euro pe luna si timp de doi ani am folosit pentru masa de prinz a copiilor farfuriile de hirtie de la nunta mea pentru ca erau cerate si le stergeam zilnic”, marturiseste pastorul. Astazi, cladirea alba cu doua etaje pe care scrie simplu „Scoala Rut” are la subsolul ei o bucatarie in toata regula unde in fiecare zi elevii ei, rromi si romani, servesc un prinz cald, impreuna. Asta pentru ca „tiganii de la Scoala Rut sint la fel ca romanii de la Scoala Rut. Sint copii ca toti copiii! E vorba de sansa care li se ofera, iar noi asta ma incercat”, conchide pastorul Otniel Bunaciu. (Mihaela Dumitrascu – DIVERS – www.divers.ro) (Text aparut in cadrul unui proiect al Fundatiei Next Page, cu sprijin financiar de la Open Society Institute-Budapesta). Excelent articolul.Slava Domnului pt. o marturie deosebita si o dovada in plus ca prin puterea Evangheliei lui Cristos putem face lucrari mari. |
vineri, 30 octombrie 2009
Un presedinte cu o pretioasa podoaba
O altfel de scoala pentru rromi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu